Departe de apus
🎵 2477 characters
⏱️ 3:22 duration
🆔 ID: 11095751
📜 Lyrics
Chiar dacă lumea m-a luat în râs
În loc să-mi spună că sunt de ajuns
Am și uitat ce nu mi-au spus
Am plecat spre succes, și m-am tot dus
Eu țintesc numai sus, (oh), sus, (oh), sus, (oh), sus (oh)
Și nici nu contează unde-am ajuns
Dar știu că-s departe de apus
Am plecat în viață c-am avut un vis
În trenul în care m-a dus fix
În locul în care mi-am promis
Să fac istorie, uite, Tată, am învins
Pentru toți cei care
Mi-au dat în zilele negre culoare (yeah)
Am câștigat la care pe care (oh)
Și azi fiecare zi e aniversare
Să vină toți frații mei când ai mei sunt cu mine, fac ziua mai lungă
Azi avem tot ce vrem să ne-ajungă
După muncă, muncă și iar muncă
Și să curgă șampanie c-am reușit
Să putem să ne comportăm diferit
Și când lumea îmi zice că am obosit
Eu sunt chiar mai pregătit

Mai de mult ținteam numai sus
Mi-era frică de vreun apus
Îmi păsa de topuri, de faimă
Până când frate-miu s-a cam dus
Eu de atunci chiar mi-am spus
Nu-mi trebuie nimic în plus
Vreau familia tot mai aproape
Uite, băi, zilele cum s-au scurs
Ăsta nu e niciun discurs
Nu mă simt la niciun concurs
Vreau să mă bucur de viață
Atât cât o vrea Cel de Sus
Aici unde-am ajuns
Nu, nimenea nu m-a pus
Respect tuturor celor care ne-ascultă
Fară ei nu eram așa sus

Și să curgă șampanie, c-am reușit (să curgă șampanie, c-am reușit)
Să putem să ne comportăm diferit (să putem să ne comportăm diferit)
Și când lumea îmi zice că am obosit (și când lumea îmi zice că am obosit)
Eu-s aici chiar mai pregătit (chiar mai pregătit, chiar mai pregătit)
Chiar dacă lumea m-a luat în râs
În loc să-mi spună că sunt de ajuns
Am și uitat ce nu mi-au spus
Am plecat spre succes, și m-am tot dus
Eu țintesc numai sus, (oh, numai), sus, (oh, numai), sus, (oh, numai), sus (oh, numai)
Și nici nu contează unde-am ajuns (oh)

⏱️ Synced Lyrics
[00:06.24] Chiar dacă lumea m-a luat în râs
[00:09.67] În loc să-mi spună că sunt de ajuns
[00:13.23] Am și uitat ce nu mi-au spus
[00:16.93] Am plecat spre succes, și m-am tot dus
[00:20.53] Eu țintesc numai sus, (oh), sus, (oh), sus, (oh), sus (oh)
[00:27.71] Și nici nu contează unde-am ajuns
[00:31.47] Dar știu că-s departe de apus
[00:35.53] Am plecat în viață c-am avut un vis
[00:37.94] În trenul în care m-a dus fix
[00:39.73] În locul în care mi-am promis
[00:41.59] Să fac istorie, uite, Tată, am învins
[00:44.45] Pentru toți cei care
[00:45.49] Mi-au dat în zilele negre culoare (yeah)
[00:47.54] Am câștigat la care pe care (oh)
[00:49.40] Și azi fiecare zi e aniversare
[00:51.18] Să vină toți frații mei când ai mei sunt cu mine, fac ziua mai lungă
[00:54.59] Azi avem tot ce vrem să ne-ajungă
[00:56.19] După muncă, muncă și iar muncă
[00:58.21] Și să curgă șampanie c-am reușit
[01:00.04] Să putem să ne comportăm diferit
[01:01.88] Și când lumea îmi zice că am obosit
[01:03.47] Eu sunt chiar mai pregătit
[01:05.06] Chiar dacă lumea m-a luat în râs
[01:07.81] În loc să-mi spună că sunt de ajuns
[01:11.54] Am și uitat ce nu mi-au spus
[01:15.22] Am plecat spre succes, și m-am tot dus
[01:18.97] Eu țintesc numai sus, (oh), sus, (oh), sus, (oh), sus (oh)
[01:26.51] Și nici nu contează unde-am ajuns
[01:29.96] Dar știu că-s departe de apus
[01:34.08] Mai de mult ținteam numai sus
[01:36.64] Mi-era frică de vreun apus
[01:38.50] Îmi păsa de topuri, de faimă
[01:40.26] Până când frate-miu s-a cam dus
[01:42.36] Eu de atunci chiar mi-am spus
[01:44.11] Nu-mi trebuie nimic în plus
[01:45.98] Vreau familia tot mai aproape
[01:47.78] Uite, băi, zilele cum s-au scurs
[01:49.90] Ăsta nu e niciun discurs
[01:51.41] Nu mă simt la niciun concurs
[01:53.21] Vreau să mă bucur de viață
[01:55.02] Atât cât o vrea Cel de Sus
[01:56.99] Aici unde-am ajuns
[01:58.77] Nu, nimenea nu m-a pus
[02:00.33] Respect tuturor celor care ne-ascultă
[02:02.13] Fară ei nu eram așa sus
[02:03.26] Chiar dacă lumea m-a luat în râs
[02:06.51] În loc să-mi spună că sunt de ajuns
[02:10.21] Am și uitat ce nu mi-au spus
[02:13.95] Am plecat spre succes, și m-am tot dus
[02:17.31] Eu țintesc numai sus, (oh), sus, (oh), sus, (oh), sus (oh)
[02:25.34] Și nici nu contează unde-am ajuns
[02:28.63] Dar știu că-s departe de apus
[02:33.07] Și să curgă șampanie, c-am reușit (să curgă șampanie, c-am reușit)
[02:37.02] Să putem să ne comportăm diferit (să putem să ne comportăm diferit)
[02:40.63] Și când lumea îmi zice că am obosit (și când lumea îmi zice că am obosit)
[02:42.53] Eu-s aici chiar mai pregătit (chiar mai pregătit, chiar mai pregătit)
[02:47.53] Chiar dacă lumea m-a luat în râs
[02:50.32] În loc să-mi spună că sunt de ajuns
[02:54.34] Am și uitat ce nu mi-au spus
[02:57.78] Am plecat spre succes, și m-am tot dus
[03:01.31] Eu țintesc numai sus, (oh, numai), sus, (oh, numai), sus, (oh, numai), sus (oh, numai)
[03:09.28] Și nici nu contează unde-am ajuns (oh)
[03:12.68] Dar știu că-s departe de apus
[03:16.25]