rană
🎵 1803 characters
⏱️ 3:16 duration
🆔 ID: 11610448
📜 Lyrics
Yeah-ah
Yeah
Yeah-ah, yeah
Nu știu ce sens a făcut
Ce-am avut, ce am pierdut, da' am
Sentimentu' că în orice minut
O să te trezești cu picioarele pe pământ
Yeah, n-a fost așa rău până recent, nu
Dar ai scăpat de sub control fără să vezi tu
Nu mai sunt în stare să mă cert
Nu am nervii să mai iert
Cred că o s-ajungi lângă restu'
Rană, ți-am zis de destule ori că o să treacă
Mi-ai dat de prea multe ori încă o șansă
Și chiar dacă eu îți zic tot timpu' "pleacă!"
Stai din nou și din nou

Și n-ai plecat, deși ți-am zis s-o faci
Oricât ai încerca s-ataci
Încă mi-e prea greu să te las
Yeah, yeah
Tot n-ai plecat, știai că tre' s-o faci
Și acum suntem din nou în pat
Mâine regretăm totu', iar
Și nu știu dacă e bine sau nu
Că încerci să fii ce nu ești și rareori ești tu
Și nu cred că mai am putere să-mi vărs sufletu'
Cu totu' pân' acum a fost degeaba, cred că știi și tu
Din filme în filme o luăm
Tot mai cauți motive, tu speri că ne-o dăm
Am cerut lucruri simple, de ce-o complicăm?
Totu' o să fie bine, tre' doar să plecăm (yeah, yeah)
Îți pare rău? Da
Crezi că-i ușor? Yeah
Ai crezut c-o să pot să-ți umplu orice gol? Nah
Mai taie vorba
Am crescut cota
Mai bine pentru amândoi s-o lăsăm așa

⏱️ Synced Lyrics
[00:10.31] Yeah-ah
[00:19.47] Yeah
[00:20.71] Yeah-ah, yeah
[00:23.36] Nu știu ce sens a făcut
[00:26.48] Ce-am avut, ce am pierdut, da' am
[00:28.59] Sentimentu' că în orice minut
[00:30.77] O să te trezești cu picioarele pe pământ
[00:34.10] Yeah, n-a fost așa rău până recent, nu
[00:36.93] Dar ai scăpat de sub control fără să vezi tu
[00:40.32] Nu mai sunt în stare să mă cert
[00:41.81] Nu am nervii să mai iert
[00:43.18] Cred că o s-ajungi lângă restu'
[00:45.20] Rană, ți-am zis de destule ori că o să treacă
[00:48.95] Mi-ai dat de prea multe ori încă o șansă
[00:51.85] Și chiar dacă eu îți zic tot timpu' "pleacă!"
[00:53.95] Stai din nou și din nou
[00:56.25] Rană, ți-am zis de destule ori că o să treacă
[01:00.28] Mi-ai dat de prea multe ori încă o șansă
[01:02.82] Și chiar dacă eu îți zic tot timpu' "pleacă!"
[01:05.52] Stai din nou și din nou
[01:08.73] Și n-ai plecat, deși ți-am zis s-o faci
[01:12.98] Oricât ai încerca s-ataci
[01:15.53] Încă mi-e prea greu să te las
[01:18.20] Yeah, yeah
[01:20.02] Tot n-ai plecat, știai că tre' s-o faci
[01:23.93] Și acum suntem din nou în pat
[01:26.88] Mâine regretăm totu', iar
[01:30.57]
[01:53.57] Și nu știu dacă e bine sau nu
[01:55.95] Că încerci să fii ce nu ești și rareori ești tu
[01:58.59] Și nu cred că mai am putere să-mi vărs sufletu'
[02:01.23] Cu totu' pân' acum a fost degeaba, cred că știi și tu
[02:03.87] Din filme în filme o luăm
[02:05.76] Tot mai cauți motive, tu speri că ne-o dăm
[02:08.55] Am cerut lucruri simple, de ce-o complicăm?
[02:11.43] Totu' o să fie bine, tre' doar să plecăm (yeah, yeah)
[02:15.96] Îți pare rău? Da
[02:17.34] Crezi că-i ușor? Yeah
[02:18.80] Ai crezut c-o să pot să-ți umplu orice gol? Nah
[02:21.76] Mai taie vorba
[02:23.07] Am crescut cota
[02:24.42] Mai bine pentru amândoi s-o lăsăm așa
[02:26.79] Rană, ți-am zis de destule ori că o să treacă
[02:30.55] Mi-ai dat de prea multe ori încă o șansă
[02:33.42] Și chiar dacă eu îți zic tot timpu' "pleacă!"
[02:35.83] Stai din nou și din nou
[02:37.81] Rană, ți-am zis de destule ori că o să treacă
[02:41.77] Mi-ai dat de prea multe ori încă o șansă
[02:44.79] Și chiar dacă eu îți zic tot timpu' "pleacă!"
[02:47.19] Stai din nou și din nou
[02:49.49]