Home 🎬 Bollywood 🎵 Pakistani 🎤 English Pop

Revelionul ospatarilor (cu Roman - Unda Comuna)

👤 11 - Subcarpati 🎼 underground folclor ⏱️ 3:42
🎵 2695 characters
⏱️ 3:42 duration
🆔 ID: 17927976

📜 Lyrics

Nu uita de unde vii şi unde te duci, să ştii!

Fii pe fază!

Lăutar de Bucureşti e o metaforă
Nu-s lăutar, sunt MC, am microfon
Te duc departe, bă
Ísta-i mediul în care ne manifestăm
Spune-le cluburi, spune-le beaturi, pe scenă cântăm
(Semihoinară) În noi trebuie s-avem credinţă
Spunem viaţa-n cel mai frumos mod cu putinţă
Nu facem altceva decât să ducem la cap planul
Dacă nu ne crezi verifică-ne elanul
Ai încredere în noi, bro, e binecuvântare
Fiindcă văd amintiri frumoase în sertare
Chiar acum când vorbim unul scrie pe hârtie
Înc-o amintire la cutie
Probabil te-ai întrebat cum e viaţa-n locul meu
Cum e aici, pe scenă, daca e uşor sau greu
Ce vede oare când închide ochii
Şi dă-n continuare la microfon, probabil că-i beton
Şi nu-ţi imagina numai miere şi câmpii verzi
Pe unele le câştigi, pe altele le pierzi
Şi vede flash-uri, mă
Şi e tripat, mă
Şi e departe, mă
Acum fă-te că e frumos
Te văd în dilemă
Fiecare gest, pare, e parte dintr-o schemă
Sau e natural? Sau e foame-n milioane?
În câteva luni sunt gata să sar pe oameni, mă?

Depinde de MC, lumea te aclamă
Cu jocul ăsta vezi thriller, comedii şi dramă
E un fel de teatru, ne punem măştile
În culise repetăm să iasă bine piesele
Implicat în rol devin spectator
Mă observ atent prin ochii altui privitor

Aşa îmi place mie, aşa mă identific
Sunt ceea ce interpretez şi totul e magnific
Noi trăim un act, cântăm pe-aceeaşi scenă
Facem loc sub reflectoare pentru altă genă
Dincolo de cortină, îi regăseşti
Oamenii care te plac pentru ceea ce eşti

Am muncit pentru alţii în această-mpărăţie
Dă-mi un rol de servitor să-l joc cu măiestrie
E un teatru gratuit, în final plătit
Acum muncesc pentru mine să mă bucur la sfârşit
În fiecare dintre noi se află o scânteie
Şi când aflăm de ea o folosim ca pe o cheie
Deschidem uşile, deschidem suflete
Comorile si minţile captive-n lacăte

Eu îmi iubesc graiul, îmi iubesc poporul
Las prin mine să reprezinte microfonul
MC e omul care totul ce i-a dat Domnul în rime transformă
Ascultă, soră. Ascultă, frăţică
Nu ştiu ce-i acum la modă în muzică
Eu ştiu, însă, că fac ceea ce fac
Botezat de cineva hip-hop underground
Adevărat, secundele fug
Dar precum Bean mă simt mereu la început
Stând pe-o undă comună cu băieţii
Pentru unii dând ceva ieşit din comun
Ieşit din (sugrum Carpaţii) precum Metadon şi alţii
Îţi distrug acele rădăcini
Care te ţin luptând să fii auzit ca Charlie Chaplin
Eu ştiu. Nu-i totul aşa cum pare
Fiecare are o (?) personală
Oricum, sunt în stare să fac multe
Cum zic bătrânii: "Doamne-ajută! Amin. "

⭐ Rate These Lyrics

Average: 0.0/5 • 0 ratings