Peste Sat În Lună Plină

Unde-s câmpuri și izvoare
Unde-i codrul lung pridvor
Stă privind în depărtare
El stăpân ținutului
Și pe chip l-atinge vântul
Mângâie pe fruntea lui
Plete mari de frământare
Odă grea pământului
Peste sat în lună plină
Umbrele se întâlnesc
Legănând pe ramuri groase
Dor și dragoste doinesc
Și le-aruncă-n depărtare
Lungă-i calea înapoi
Unele nu știu trecutul
Altele prezentu-l țes
Fără saț și fără tihnă
El alină-n firea sa
Ori blestem ori fericirea
De a fi de a se afla
Stând în straja timpului
El mereu se-oprește-n loc
Omul caută să crească
Tot cuprinsul din mijloc
Tot ce-a fost 'naintea sa
Încetează la apus
Clipa dată e suflarea-i
Azi e ce-are el de spus