06 Vuiet de Jale

Voi plange intruna, pana-i voi reintalni pe ai nostri,
Cazuti pe-atatea pamanturi si toti cu acelas
gand Ii simt pe toti aproape, foarte aproape...
Strigate, urlete,
tipete de suflete pierdute In neant la margine de munte batranit
Sub cer inrosit, prin paduri ratacite, de moarte sortite
Perdute-n negura noptii cea mare, calatorind spre apus
Codrii rasuna a vuiet de jale, suierat de vant ratatcit printre nori
Trupuri ce zac inecate in balti de
sange, si suflete ce dispar dintre noi
Pustiu inghetat, pamant blestemat
Luna-nrosita, moarte sortita
Ape turbate, pietre sfaramate
Trupuri sfartecate, spre apus purtate Plansete-n vale si vuiet de jale
Trosneste padurea, vuieste vazduhul, se roteste pamantul
Fosnet de frunze brazdate devantul pieirii
Apa ce tulburi roiesc spre marginea lumii
Jivine si iele te-nsotesc in abis
Negru taciune ii cerul cazut si munti ce-si destram-a lor creasta
semeata Prin neguri si ceata,
naluci ratacite ale sufletelor celor ce-au pierit, dispar in neant.
Voi plange intruna, pana ii voi reintalni pe ai nostrii
Cazuti pe-atatea pamanturi si
toti cu acelasi gand Ii simt aproape, foarte aproape
Plansete-n vale si vuiet de jale