Aratarea

Auzât-aţ' voi d-o hiară
De stă pre doauă picioară
Hiclenită, de dreapt-cale
Ce-i la mare dipărtare?
Are capu-mpăunatu, greu atârnă pre grumazu
Prelesteşte-n scârnăvie ş-odrăsleşte doar năcazu
Graiuri de năprasnă are, 'nţap ca boldu de drachinu
Şi îi pestriţă năpârcă, rea aspidă în veninu
Hiară ce nu să mai roagă, nu să-nchină în spăşanii
Şi nici gând să să mai suie spre-nălţime de zmereanii
Spurcă rea, în păgânii multu hăt s-o-ndipărtatu
Fără scârbă'au misură s-o-nvehitu în păcatu
Iaşte, dar nu-nchipuiaşte că-i doar hiară muritoare
Ins-aşteaptă, aşteaptă a lua veaţa soi-aseminii ei hiare
Omu-i hiara cea beteagă
Zăminteală fără doagă
Din zenit - nadir spurcat
Neam de hiară necurat
Va să hie ce vor dzice
Viscere his aruspice
Sinidisis treaz de iazmă
Prăvăli-va grea boleaznă
Heptafiare câte şapte
Malboscoane indesate
Lumile le-or alipească
Fără om să dăinuiască
Voi străhiare-ascunse-n veac
Voi străherburi verzi dă leac
Foc în suflet scăpăraţi!
Cugetul vă-n-luminaţi!