Curaj
🎵 1684 characters
⏱️ 2:49 duration
🆔 ID: 7941930
📜 Lyrics
O s-ajung departe
O s-ajung departe (departe, departe, departe)
Viața e o cursă acum
Nu contează cum pornesc, contează doar cine ajung
Drumu-i lung și mi-l asum
Pun căștile-n urechi să cânte la cel mai înalt volum
Trăiește aici și acum mâine poate nu mai există
Durerea e-n capul tău, n-o lăsa să te conducă
Știi ce-ai de făcut când te doare, rezistă!
Alerg, alerg, alerg, nu am nevoie de aplauze
Mă voi opri o singură dată în viață, în rest până atunci sunt doar pauze
Viitorul e acum
Fricile în șoapte (șoapte, șoapte)
Și să rămână în trecut
O s-ajung departe
Hai inimă, curaj
Vreau liniște în suflet, când e haos în oraș
Departe
Doar eu și mii de pași
Am o singură viață, să las urme în peisaj

Shift baby, doamnelor și domnilor
Inimă de gheață, singur în dormitor
Nopți albe mii, lucram la viitor
Strângeam din dinți că nu a fost ușor
O s-ajung departe, mamă
Chiar dacă uneori simt teama
Gânduri ce m-apasă, nu mă lasă, vor să-mi crească drama
Focu' arde, simte-mi flama
Din suflet pentru suflete
Tot sufletu' e-n sunete

⏱️ Synced Lyrics
[00:00.51] O s-ajung departe
[00:07.35] O s-ajung departe (departe, departe, departe)
[00:14.00] Viața e o cursă acum
[00:17.77] Nu contează cum pornesc, contează doar cine ajung
[00:21.17] Drumu-i lung și mi-l asum
[00:24.57] Pun căștile-n urechi să cânte la cel mai înalt volum
[00:27.98] Trăiește aici și acum mâine poate nu mai există
[00:31.43] Durerea e-n capul tău, n-o lăsa să te conducă
[00:33.30] Știi ce-ai de făcut când te doare, rezistă!
[00:34.83] Alerg, alerg, alerg, nu am nevoie de aplauze
[00:38.81] Mă voi opri o singură dată în viață, în rest până atunci sunt doar pauze
[00:42.23] Viitorul e acum
[00:46.23] Fricile în șoapte (șoapte, șoapte)
[00:50.25] Și să rămână în trecut
[00:54.45] O s-ajung departe
[00:56.81] Hai inimă, curaj
[00:58.57] Vreau liniște în suflet, când e haos în oraș
[01:01.79] Departe
[01:03.47] Doar eu și mii de pași
[01:05.19] Am o singură viață, să las urme în peisaj
[01:08.37] O s-ajung departe
[01:10.36] Hai inimă, curaj
[01:12.18] Vreau liniște în suflet, când e haos în oraș
[01:15.24] Departe
[01:16.92] Doar eu și mii de pași
[01:18.72] Am o singură viață, să las urme în peisaj
[01:22.48] Shift baby, doamnelor și domnilor
[01:26.38] Inimă de gheață, singur în dormitor
[01:29.84] Nopți albe mii, lucram la viitor
[01:33.27] Strângeam din dinți că nu a fost ușor
[01:36.36] O s-ajung departe, mamă
[01:38.94] Chiar dacă uneori simt teama
[01:40.00] Gânduri ce m-apasă, nu mă lasă, vor să-mi crească drama
[01:43.57] Focu' arde, simte-mi flama
[01:44.92] Din suflet pentru suflete
[01:48.37] Tot sufletu' e-n sunete
[01:52.84] Viitorul e acum
[01:55.49] Fricile în șoapte (șoapte, șoapte)
[01:59.11] Și să rămână în trecut
[02:03.44] O s-ajung departe
[02:06.22] Hai inimă, curaj
[02:07.92] Vreau liniște în suflet, când e haos în oraș
[02:11.16] Departe
[02:12.87] Doar eu și mii de pași
[02:14.56] Am o singură viață, să las urme în peisaj
[02:17.62] O s-ajung departe
[02:19.37] Hai inimă, curaj
[02:21.33] Vreau liniște în suflet, când e haos în oraș
[02:24.60] Departe
[02:26.14] Doar eu și mii de pași
[02:28.13] Am o singură viață, să las urme în peisaj
[02:31.57]