Peste mari (si mai departe)
🎵 1383 characters
⏱️ 2:56 duration
🆔 ID: 8054343
📜 Lyrics
Rătăceam prin întuneric până te-ai apropiat
Aveam buzele crăpate până când m-ai sărutat
Îmi amintesc cum te jucai cu părul meu purtat de vânt
Și de atunci nu-mi mai e frică, chiar de zorile se frâng
Că fără întuneric, nu poți vedea lumini
Și nu închide ochii spre propriul tău destin
Așa mi-ai spus în prima noapte
Noaptea, noaptea iubim
(Noaptea, noaptea iubim)
Peste mări și mai departe
Unde greierii cântă-n ierburi înalte
Unde nu fug nici nebunii
Unde-i capătul, spun unii
Pentru noi e începutul lumii
Să fugim și mai departe
Unde greierii cântă-n ierburi înalte
Unde nu fug nici nebunii
Unde-i capătul, spun unii
Pentru noi e începutul lumii
Luna risipește raze-n picături de rouă-n văi
Ochii mei își iau sclipirea când îi întâlnesc pe ai tăi
Ești un fel de paradis peste tot abisul meu
Și-atunci când mă ții în brațe, totu-i tu și toate-s eu

⏱️ Synced Lyrics
[00:04.24] Rătăceam prin întuneric până te-ai apropiat
[00:12.71] Aveam buzele crăpate până când m-ai sărutat
[00:21.18] Îmi amintesc cum te jucai cu părul meu purtat de vânt
[00:29.12] Și de atunci nu-mi mai e frică, chiar de zorile se frâng
[00:37.12] Că fără întuneric, nu poți vedea lumini
[00:41.35] Și nu închide ochii spre propriul tău destin
[00:45.57] Așa mi-ai spus în prima noapte
[00:48.48] Noaptea, noaptea iubim
[00:50.60] (Noaptea, noaptea iubim)
[00:53.29] Peste mări și mai departe
[00:57.72] Unde greierii cântă-n ierburi înalte
[01:02.02] Unde nu fug nici nebunii
[01:04.19] Unde-i capătul, spun unii
[01:06.79] Pentru noi e începutul lumii
[01:09.60] Să fugim și mai departe
[01:14.71] Unde greierii cântă-n ierburi înalte
[01:18.77] Unde nu fug nici nebunii
[01:20.84] Unde-i capătul, spun unii
[01:23.27] Pentru noi e începutul lumii
[01:27.83] Luna risipește raze-n picături de rouă-n văi
[01:36.06] Ochii mei își iau sclipirea când îi întâlnesc pe ai tăi
[01:44.56] Ești un fel de paradis peste tot abisul meu
[01:53.18] Și-atunci când mă ții în brațe, totu-i tu și toate-s eu
[02:00.57] Că fără întuneric, nu poți vedea lumini
[02:05.06] Și nu închide ochii spre propriul tău destin
[02:09.27] Așa mi-ai spus în prima noapte
[02:11.97] Noaptea, noaptea iubim
[02:14.03] (Noaptea, noaptea iubim)
[02:16.62] Peste mări și mai departe
[02:21.16] Unde greierii cântă-n ierburi înalte
[02:25.44] Unde nu fug nici nebunii
[02:27.78] Unde-i capătul, spun unii
[02:30.16] Pentru noi e începutul lumii
[02:33.19] Să fugim și mai departe
[02:37.82] Unde greierii cântă-n ierburi înalte
[02:42.18] Unde nu fug nici nebunii
[02:44.24] Unde-i capătul, spun unii
[02:46.68] Pentru noi e începutul lumii
[02:49.86]