Înțelept, Codrule, Ești...

Înțelept, codrule, ești
Nicăieri nu te grăbești
Între foșnet de copaci
Stai și taci, doar stai și taci

Şi câtu-i ziua de mare
Crengile le-nalţi spre soare
Şi-adânceşti cu semeţie
Rădăcinile în glie

Eşti şi casă şi cetate
Pentru orice vietate
Eşti azil şi adăpost
Eşti şi purtător de rost

Vin în tine să se adune
Zâne rele, zâne bune
Păsări mici cu triluri rare
Bufniţe, ciocănitoare

Căpriori şi căprioare
Vrăjitori şi vrăjitoare
Şi găseşte fiecare
Găzduire şi-alinare

Tu nu spui nici un cuvânt
Frunzele foșnesc în vânt
Într-o lume trecătoare
N-au cuvintele valoare

Nimeni nu poate să știe
Să exprime veșnicia
Numai soarele și cerul
Numai codrul și tăcerea

Numai frunza ta vorbeşte
Şi pe soare îl slăveşte
Numai păsările cântă
Şi slăvesc prin cânt pământul

Orice iarbă şi jivină
Slăveşte viaţa, lumina
Şi crescând spre cer, copacii
Slăvesc liniştea şi pacea

Iar stejarii seculari
Voievozi şi gospodari
Cu rădăcini împlântate
În vremuri îndepărtate

Din frunziş mereu şoptesc
Şi parcă îşi povestesc
Câte-au fost în viaţa lor
De-a lungul veacurilor

Codrule, tu stai, fârtate
Când în jur aleargă toate
Şi cum stai tu, te străbate
Ca un vânt, eternitatea

Mulţumim, codrule, ţie
Că ne ţii în veşnicie
Că ne ţii în veşnicie
Că ne ţii în veşnicie