Suflet Sub Armura
🎵 1868 characters
⏱️ 3:52 duration
🆔 ID: 9406249
📜 Lyrics
Doamnelor și domnilor
Studio 51 din Pitești
Vă prezintă "Un suflet sub armură"
Dani Mocanu
E vorba despre mine, n-ai cum să nu mă iubești
Mocanu Daniel, reședința în Pitești
Iubit de Dumnezeu, fară frică de altceva
În viața mea ocupa primul loc familia
O venerez pe mama și pe frații mei
Modelul meu e tata, și stâlpul familiei
Dar mai presus de toate aș adăuga ceva
Că viața mea, cu totul, o conduce fata mea
Nu spune despre mine că n-am inima bună
Sunt tot la fel ca tine, am suflet sub armură
Nu trec nepăsător când văd un cerșetor
Numai un om cu suflet oferă ajutor

Nu vreau să-mi prindă bine, că nu știu s-o fac pe prostu'
Eu le-aranjez pe toate cum știe Neluțu vostru
Când simt amenințare, nu-mi iau vorbele-napoi
Să fiu doar tare-n gură, v-aș dezamăgi pe voi
Are și-o față rea toată bunătatea mea
Să nu-ți treacă prin minte să-mi superi familia
Eu mă retrag aici și încă nu le-am spus pe toate
Dar aștept comentarii, dacă vreți și-a două parte

⏱️ Synced Lyrics
[00:02.97] Doamnelor și domnilor
[00:06.59] Studio 51 din Pitești
[00:09.44] Vă prezintă "Un suflet sub armură"
[00:13.69] Dani Mocanu
[00:30.52] E vorba despre mine, n-ai cum să nu mă iubești
[00:33.65] Mocanu Daniel, reședința în Pitești
[00:37.16] Iubit de Dumnezeu, fară frică de altceva
[00:40.31] În viața mea ocupa primul loc familia
[00:44.06] O venerez pe mama și pe frații mei
[00:47.26] Modelul meu e tata, și stâlpul familiei
[00:50.93] Dar mai presus de toate aș adăuga ceva
[00:54.28] Că viața mea, cu totul, o conduce fata mea
[01:01.34] Nu spune despre mine că n-am inima bună
[01:05.09] Sunt tot la fel ca tine, am suflet sub armură
[01:08.22] Nu trec nepăsător când văd un cerșetor
[01:11.44] Numai un om cu suflet oferă ajutor
[01:14.98] Nu spune despre mine că n-am inima bună
[01:18.45] Sunt tot la fel ca tine, am suflet sub armură
[01:21.94] Nu trec nepăsător când văd un cerșetor
[01:25.14] Numai un om cu suflet oferă ajutor
[01:28.96]
[01:56.79] Nu vreau să-mi prindă bine, că nu știu s-o fac pe prostu'
[01:59.65] Eu le-aranjez pe toate cum știe Neluțu vostru
[02:03.05] Când simt amenințare, nu-mi iau vorbele-napoi
[02:06.27] Să fiu doar tare-n gură, v-aș dezamăgi pe voi
[02:10.02] Are și-o față rea toată bunătatea mea
[02:13.51] Să nu-ți treacă prin minte să-mi superi familia
[02:16.91] Eu mă retrag aici și încă nu le-am spus pe toate
[02:20.45] Dar aștept comentarii, dacă vreți și-a două parte
[02:27.16] Nu spune despre mine că n-am inima bună
[02:30.53] Sunt tot la fel ca tine, am suflet sub armură
[02:34.02] Nu trec nepăsător când văd un cerșetor
[02:37.53] Numai un om cu suflet oferă ajutor
[02:41.01] Nu spune despre mine că n-am inima bună
[02:43.97] Sunt tot la fel ca tine, am suflet sub armură
[02:47.72] Nu trec nepăsător când văd un cerșetor
[02:50.94] Numai un om cu suflet oferă ajutor
[02:54.70]
[03:22.03] Nu spune despre mine că n-am inima bună
[03:25.29] Sunt tot la fel ca tine, am suflet sub armură
[03:28.75] Nu trec nepăsător când văd un cerșetor
[03:32.30] Numai un om cu suflet oferă ajutor
[03:35.65] Nu spune despre mine că n-am inima bună
[03:38.99] Sunt tot la fel ca tine, am suflet sub armură
[03:42.77] Nu trec nepăsător când văd un cerșetor
[03:45.88] Numai un om cu suflet oferă ajutor
[03:49.48]